Daca-ti ramane mintea cand cei din jur si-o pierd
Si fiindc-o ai, te-apasa sub vorbe care dor
Daca mai crezi in tine cand altii nu mai cred
Si-i ierti, si nu te superi de indoiala lor
Daca de asteptare nu ostenesti nicicand
Nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept
Daca izbit de ura nu te razbuni urand
Si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept
Daca visezi, dar visul stapan de nu ti-l faci
Sau gandul, desi judeci, de nu ti-e unic tel
Daca-ncercand triumful sau prabusirea taci
Si poti prin amandoua trecand sa fii la fel
Daca induri sa aflii cinstitul tau cuvant
Rastalmacit, naivii sa-l duca in ispita
Sau truda vietii tale inspulberata-n vant
De poate iar s-o-nalte unealta-ti prea tocita
Daca poti strange toate castigurile tale
Ca sa le joci pe-o carte si sa le pierzi asa
Si iarasi de la capat sa-ncepi aceeasi cale
Fara sa spui o vorba de neizbanda ta
Daca poti gandul, nervii si inima sa-ti pui
Sa te slujeasca inca peste puterea lor
Desi in trupul firav o alta forta nu-i
Afara de vointa ce le impune spor
Daca te vrea multimea desi n-ai lingusit
Sau langa rege umblii ca lang-un oarecare
Daca de rai sa prieteni nu poti sa fii ranit
Daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare
Daca ajungi sa umplii minutul trecator
Cu saizeci de secunde de vesnicii mereu
Vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
Si mai presus de toate, un OM, copilul meu.
